Despre căsnicia fără copii

Căsătoriile fără copii sunt lipsite de bucurie, nerodirea de copii le aduce soţilor amărăciune

„Ce-i căsnicia fără copii? Dacă Grădina Raiului însăşi a fost, pentru perechea fără copii, Adam şi Eva, loc de ispită şi de ruină, ce să mai spunem despre pământ? Soţii nerodnici se-nvinuiesc unul pe altul de nerodire şi, chiar fără s-o spună, în adâncul sufletului se simt proscrişi (izgoniţi, interzişi). Şi, ce-i mai trist – şi este prea adevărat în zilele noastre – pot ajunge să nu mai creadă în neprihănirea căsniciei lor, să înceapă a privi căsătoria ca pe o legalizare a concupiscenţei (o legalizare a atracţiilor şi înclinaţiilor către plăceri senzuale, trupeşti), mai cu seamă dacă nu-L cunosc pe Dumnezeu, dacă nu simt mâna Lui deasupra lor. De aceea căsătoriile fără copii sunt lipsite de bucurie şi se destramă repede. Nimic nu-l dezamăgeşte mai mult pe om decât dorinţele care nu aduc roadă.

Prima poruncă a lui Dumnezeu: Creşteţi şi vă înmulţiţi (a se citi în Sfânta Scriptură, Facerea capitolul 1, versetul 28) apasă ca o piatră de moară asupra celor lipsiţi de copii (şi asupra celor care sunt lipsiţi de acei copii pe care ar trebuit să-i mai aibă pe lângă cei pe care i-au născut, dar nu i-au dorit şi nu i-au lăsat să se nască), chiar dacă nu-şi dau seama, poate, de acest lucru. Poate că nu-şi dau seama cu mintea, dar îşi dau seama cu simţirea, cu inima, pentru că acestă poruncă, la fel ca toate poruncile lui Dumnezeu, sunt ca o pecete pe sufletul omenesc, ce nu poate fi ştearsă. În Sfânta Scriptură, ca în viaţa de toate zilele, se vede cu prisosinţă câtă amărăciune le aduce soţilor nerodirea de copii, în toate veacurile”.